Biogradska Gora - Muntenegru

Astazi este ziua povestilor asa ca voi vorbi despre un loc minunat, ascuns in sudul Europei, intr-o zona mediteraneana.

O minunata padure, unul dintre cele mai vechi parcuri nationale,  apatinand unei Familii Regale din Europa a fost daruita Regelui Nikola al Muntenegrului in anul 1878. Regele Nikola a pastrat zona fara a-i aduce modificari, protejand-o intr-un mod special. In anul 1952 padurea a devenit Parc National si a primit numele lacului glaciar in jurul caruia este asezata: Biogradska.

Parcul Biogradska Gora este situate in zona muntoasa a regiunii Bielasita, in zona central a Muntenegrului, intre raurile Tara si Lim. Parcul se intinde pe aproximativ 5400 acrii si este inconjurati de varfuri muntoase de peste 2000 m si de  noua lacuri glaciare.

Parcul Biogradska Gora se gaseste la o inaltime de aproximativ 1000 m, astfel incat clima zonei este un amestec de climat moderat continental, climat mediteranean, sub-alpin si montan. Toate acestea au condus la o vegetatie luxurianta incredibila pentru asezarea parcului, vegetatie ce mi imi pare de jungla Montana.

Copaci cu varste de peste 400 de ani sunt inconjurati de peste 2.000 de specii de plante, printre care locuiesc 200 de specii de pasari, 80 de specii de fluruti si aproximativ 350 de specii de insect, laolata cu mamiferele specific zonei de munte.

Lista scurta a bagajelor pentru concediul de vara

Luminita, prietena mea, a decis acum vreo doua luni ca este momentul sa schimbe masina. A hotatrat sa o vanda pe cea cu care isi petrecea timpul cunoscand si intretinandu-se pe teme de mecanica auto cu sefii de Service.

Imediat ce a dorit schimbare a inceput sa analizeze tipuri de masini, cai putere, dimensiuni interioare si exterioare ale autoturismelor si viitoare costuri de intretinere. Dupa ce a ajuns la “lista scurta”, primul factor de selectie a fost dimensiunea portabgajului. Nu s-a oprit la datele scrise pe hartie ci a verificat fiecare model in parte.  A declarat ca nu poate vizualiza corect altfel daca geamantanele familiei ei incap sau nu in portbagaj.

Odata, dupa ce multe ori am carat in bagaj cu aproximativ 60% mai mult decat aveam sa port in concediu, am intocmit lista a ceea ce era neaparat necesar. Era prea putin, asa ca am imbunatati-o cu explicatii pentru fiecare tricou sau costum de baie adaugat. Am rescris si asa am alcatuit lista bagajelor pentru doua saptamani de vacanta la mare.

Bagaj de vacanta – 2 saptamani la mare:

• 4 costume de baie  (sarea din mare sau chimicalele din piscina se lipesc de ele si dupa uscare formeaza o crusta enervanta. Chiar mai multe costume de baie, daca obisnuiesti sa porti costumul de baie intreaga zi).
• 3 perechi de chiloti si doua sutiene (se spala usor si se usuca rapid)
• 5 sarong (doua pot fi mai deosebite pentru a fi purtate ca fusta). Revin cu metode de a purta sarongul.
• 2 fuste (daca alegem doar sarong pentru plaja)
• 3 tricouri (pentru a fi purtate cu fustele din sarong)
• 3 rochii
• pereche de pantaloni
• 1 pulover subtire
• 1 pereche de sandale aurii sau argintii (arata minunat pe piciorul bronzat si se asorteaza usor cu bijuteriile clasice)
• pereche de papuci pentru plaja
• 2 prosoape de plaja (dupa cateva zile in care te intinzi uda pe el, se imbiba cu apa sis are si devin rigide)
• palarie de soare
• 2 perechi de ochelari de soare
• cercei si bratari aurii sau argintii (pot fi asortate usor).

Am uitat ceva?

Lacul Melisani si Kefalonia

Da! Da, recunosc! S-a facut cald, a aparut soarele si mi s-a facut un dor nebun de vacanta.

Imi reamintesc caldura verii si daca va place soarele iar drumurile lungi nu va provoaca teama, puteti sa incercati vreo 1000 km spre sud de Romania, pana in Kefalonia.

Noi am plecat de acasa, rezervand camere cu o luna inainte, pentru o vacanta de aproape 10 zile. Speram ca fotografiile vilei sa fie reale, iar comentariile turistilor sa se refere intr-adevar la acel loc. Avand certitudinea ca totul este asa cum ne dorim, dupa un drum lung si chiar cand apunea soarele, am ajuns la destinatie. Insa doar dimineata am simtit farmecul Casei Capitanului.

Peretii sunt decorati cu tablouri ce infatiseaza fregate si cu fotografii vechi ale familiei. Atat pe una dintre mesele din holul de la parter, cat si in biblioteca de la etaj se afla carti ale celor ce au trecut pe acolo. Astfel poti descoperi cu incantare cate nationalitati si-au petrecut vacanta aici. In dupa amiezile incinse, cu o inghetata alaturi poti rasfoi, in racoarea holului, cartile.

In fiecare dimineata, putin dupa ora 7, coboram la micul dejun si o intalneam pe bunica familiei. Asezata pe canapea, cu spatele drept, isi bea cafeaua neagra (neaparat in cescuta de portelan si cu farfurioara). O salutam, la inceput in engleza si apoi in greaca si o urmaream cum dupa ce isi termina cafeau isi ia bastonul, pe care se sprijina, si se indreapta incet catre treburile ei.

Acolo, la Casa Capitanului, mi-am dat seama ca modelul familiei grecesti este asemanator celei din Romania. Familia unita, locuind toti in apropiere unul de altul. Fiecare isi are partea lui de responsabilitate in afacere.

Desigur cei tineri se ocupa de bar, un bar cu cocktailuri delicoase, ce pot fi oricand modificate dupa gustul fistichiu al cuiva.

Iar ceasul cu orele inversate, agatat pe perete, poate doar sa creeze atmosfera de relaxare, de vacanta si de bucurie a zilelor lungi de vara, cand speri sa pastrezi un an intreg relaxarea, cea cu sarguinta acumulata in vacanta.

Insula, cu drumuri serpuite si inguste adaposteste comori rar intalnite: plaje cu nisip rosu si fin, lacuri subterane cu apa sarata, pesteri, pe care cu timp si rabdare le poti savura.

O legenda greaca spune ca nimfa Melisani era indragostita de Pan, dar acesta nu raspundea dragostei ei. Nimfa ii trimitea mesaje cu ajutorul delifinilor ei fideli, dar fara aprimi vreun raspuns de la Pan. Dupa o vreme, dezamagita de dragostea neimpartasita, nimfa Melisani s-a aruncat intr-un lac, iar delifinii credinciosi nimfei lor s-au prefacut pe loc in pietre. Lacul poarta numele Melisani si poate fi vizitat.

Lacul Melisani este primul lac subteran cu apa sarata pe care l-am intalnit in calatoriile noastre.

Este un lac cu adancimea de 20-30 metri, descoperit accidental atucnc cand tavalul grotei s-a prabusit in urma unui cutremur.

Excavatiile arheologice din zona au scos la iveala relicve ale culturii minoice din Kefalonia (aproximativ secolul 5-3 iH). Acestea sunt: lampi de ulei, farfurii si figure ale zeului Pan si ale nimfelor.

Grota se afla cam la 500 de metri de mare, iar nivelul apei din grota este cu un metru mai inalt decat nivelul marii. Totusi apa marii ajunge prin canale subterane formate de la Argostoli si creaza lacul sarat.

Iar acum, pana cand vacanta ne va coplesi cu apropierea ei ne limitam doar la atat: Yamas!

Jocul de-a vacanta

Pe cand aveam vreo 13-14 ani am citit “Jocul de-a vacanta” a lui Mihail Sebastian. Sigur ca nu am inteles de ce personajele au dorit sa se rupa complet de lumea exterioara, de obiceiurile lor, ajungand pana la a taia cablul de telefon.

Abea acum cativa ani am gasit placerea de a te deconecta total de responsabilitatile zilnice, de mesajele care vin prin conexiuni media, wifi sau telefonice, iar de atunci sunt in cautare de locuri izolate, placute, unde sa iti poti petrece cateva zile de plimbari linistite.

Unul dintre locurile descoperite se afla in Magura si acolo am petrecut cateva zile de iarna impreuna cu cativa prieteni.

Drumul neasfaltat si ingust, care porneste din Zarnesti catre Magura, se urca greu in timp de iarna si asta face ca putini oraseni sa se avante spre casele de sus.

Cabana la care am stat cu toti avea exact aceleasi conditii ca si apartamentul meu, diferenta o face: cineva imi serveste masa (ei, e bine asa, nu?), televizor exista doar in sala de mese, retea de telefonie mobila se poate accesa doar din balcon atunci cand stai intr-un picior si neaparat semi-aplecat peste balustrada. Deci aproape perfect pentru a nu urmari telefonul, e-mailul sau stirile.

Atunci cand am planuit scurta vacanta am considerat si faptul ca fara tehnologie copiii s-ar putea plictisi, insa anticiparile mele au fost complet eronate.  Plimbarile in zapada, urmate de sanius pe soseaua neumblata, au fost invariabil urmate de o foame de lup. Poate de aceea au mancat cu mare pofta ciorba de iepure (pe care ca sa evitam comentariile: “bietul iepuras”, am declarat-o pentru ei ca fiind ciorba de vitel). Masa copioasa era invariabil urmata de toropeala si de jocuri de carti insotite de chicoteli.

Astfel ca bucuria copiilor pentru jocurilor de carti uitate (mai stie cineva sa joace Tabinet?), bucuria chicotelilor, aventura aprinsului de artificii in zapada, gustul inconfundabil al turturilor (uneori cu adaos de frisca – zapada), toate acestea au facut sa dispara dorinta de a fi in legatura cu ceea ce se afla la mai mult de cativa km. Iar jocul nostru a fost transformat in jocul “de-a vacanta la cabana”.

Casa cu muscate si Rapa Soimului

Ghidati de dorinta noastra de a gasi un loc aprope de Bucuresti, unde sa putem petrece un sfarsitul de saptamana, am cautat cu indarjire prin recomandarile de internet.

Ne-am hotarat destul de repede pentru zona de langa Campulung Muscel si aici am optat pentru o pensiune la care cea mai mare parte a opiniilor se refereau la linistea locului, gradina minunata si mancare deosebit de gustoasa. Exista si opinii care fac referire la faptul ca locul nu este recomandata tinerilor care vor sa asculte muzica pana tarziu in noapte, care vor sa se distreze dansand si chiuind.

Ei bine, ambele opinii au fost favorabile deciziei noastre. 

Astfel am plecat intr-un weekend la Bughea de Jos, la Pensiunea Liana. Ne doream liniste in natura, excursii si plimbari lungi in zona masivului Iezer Papusa, seri linistite petrecute afara cu un pahar de vin sau un ceai si sunet de greieri, preucm si multa-multa vorba. Bucuria noastra a fost fara cuvinte cand am observant ca am gasit ceea ce ne imaginam si speram.

Pe toate site-urile de recomandari pentru cazare, Pensiunea Liana, atat cu privire la locatie cat si cu privire la mancare, este descrisa in cuvinte elogioase, deci nu as putea adauga alte detalii fara sa repet ceva deja spus insa voi descrie experienta momentului meu de rasfat. Dimineata, cand se lumineaza de ziua dar soarele inca nu apare pe dupa culme, cand toate florile, iarba si copacii sunt plini de roua, eh…atunci, in acel moment, ador sa beau o cana de cafea in gradina.

Ma plimb prin curtea cu cana de cafea fierbinte in maini, inspirand adanc. In nari imi intra aerul umer, rece si curat al diminetii, impreuna cu un iz de cafea.

Cand se iveste soarele incepe noua zi de plimbare.

Vom porni sa vedem Manastirea Ciocanu si mai sus de ea, Rapa Soimului.

Manastirea se afla chiar in comuna Bughea de Jos. Drumul asfaltat se termina dupa 6 km de la iesirea din soseaua principala. Pe acolo am lasat masina si am mers aproximativ 2 km pe un drum forestier pana la Manastirea Ciolanu.

Manastirea Ciocanu a fost amintita pentru prima data in hrisoavele din 1677, pentru ca aici a fost un locas pustnicesc in vechime. El a ajuns mai cunoscut după ce Schitul a intrat sub obladuirea Manastirii “Negru Voda” din Campulung, in jurul anului 1700. Legenda spune ca in padurile de aici s-a refugiat din calea tatarilor un boier din Campulung Muscel, Nicolae Ispavnicul. Boier Nicolae a ridicat aici Schitul Ciocanu si a luat nume de calugar – Neofit. 

In curtea manastirii se afla doua biserici: una mică, din lemn, cu pictură neobizantina la exterior si autentic romanească la interior, cu hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserica” şi cea noua, mai mare, cu hramul “Sfintii Apostoli Petru şi Pavel”.
 Biserica veche a fost construita in anul 1825 pe locul unui asezamnat vechi ce s-a prabusit la cutremurul

din 1802. Ruinată în 1922, Mănăstirea Ciocanu a fost refăcută şi repictată în 1932.

Biserica noua a fost ridicata intre 1994-2008 si a fost pictata intre 2008-2011. 

Rapa Soimului se afla in apropierea Manastirii. Citisem despre dar, dar drumul este nemarcat . Am intrebat un calugar ce cara fan de pe deal pana in curtea Manastirii despre directia spre Rapa. S-a oprit binevoitor si desi era mai tanar decat min, mi s-a adresat asa: “Taica, mergeti inainte pe drum si tineti dreapta.” si ca sa fie sigur ca am inteles, a desenat drumul in praful drumului cu varful papucului.

Am urmat drumul descris si curand am ajuns sa vedem maretia naturii sapata in lut rosu.

Rapa Soimului s-a format prin alunecarile de teren reprezentand una dintre cele mai importante procese de modelare actual a reliefului in bazinul Bratiei. Rapa are 253 m lungime, 198 m latime si o adancime de 30 de metri.

Vegetatia s-a dezvoltat peste stratul de lut rosu, din loc in loc aparand copaci si smocuri de iarba.

The light of September - Aer de vacanta

O prietena mi-a povestit ca acum ceva vreme, cand terminase liceul si isi gasise un loc de munca prietenos, a stabilit cu colegii o iesire de o saptamana la munte. O verisoara a ei, cu varsta aproape dubla, le-a recomandat  o pensiune in Sinaia, in zona Furnica. A descris pensiunea ca fiind asezata perfect la o cale de acces, cu o curte plina de brazi si foarte linistita.

In vremea in care se petrecea aceasta poveste, Sinaia era inca locul idilic si pasnic, cu miros si fosnet de brazi ce putea fi auzit si ziua in amiaza mare, fara a fi acoperit de zgomotul traficului.

Gasca a ajuns marti seara in gara din Sinaia si dupa urcatul treptelor spre oras si al drumului catre Furnica s-au cazat la pensiunea recomandata. Au gasit exact detaliile descrierii: “perfect asezata, brazi si liniste”. Totul a fost bine dar linistea nu au suportat-o decat pana dimineata. Intregul grup format din tineri de 20-25 de ani a decis ca proprietarul trebuie instiintat ca o urgenta ii cheama pe toti in Bucuresti inca de la primele ore ale diminetii, astfel ca nu pot ramane acolo cele 5 nopti despre care stabilisera initial.

Iar ei s-au mutat rapid la unul dintre hotelurile de pe strada principala a orasului, acolo unde traficul, muzica din club si terasele  asigurau perfect ideea de vacanta a intregului grup.

Tot ea, prietena mea, mi-a povestit ca acum, dupa 15 ani de la povestea de mai sus, preferintele in materie de “atmosfera” de vacanta s-au schimbat. Cand viata a devenit agitata si plina de responsabilitati, cand neuronii s-au mai rarit si trebuie protejati, tot ceea ce doreste este sa gaseasca locuri linistite cu posibilitatea de a decide singura cand sa iasa in mijlocul agitatiei unei strazi principale.

Sunt perfect de acord cu ea, asa ca si noi alegem locuri mai linistite pentru vacante sau pentru scurte iesiri de weekend.

Intr-una din vacante am ales insula Thassos, iar acolo am cautat sa stam la o vila la marginea orasului, cat mai aproape de munte. Pe terasa apartamentului am putut lua micul dejun, devreme dimineata, privind Agios Oros - Sfantul Munte Athos iar singurul zgomot era behaitul caprelor. Seara tarziu, dupa o zi de inot si plimbare si un pahar de Malamatina puteam savura adierea vantului, linistea, luminile soselelor si zborul rapid al cate unui liliac.

Atunci cand am alcatuit planurile de vacanta am descoperit ca nu exista un ghid turistic tiparit al insulei Thassos, ci doar informatii si scurte descrieri pe diverse site-uri, asa ca nu imi propun sa scriu despre fiecare plaja sau localitate a insulei ci ma opresc la a descrie una singura, cea care m-a coplesit prin bogatia naturii si spiritualitatea locului: Panagia / Maica Domnului (pronuntata "pah-nah-YEE-ah").

Aceasta localitate se afla in nord-vestul insulei Thassos pe drumul principal care face ocolul insulei, intre Potamia si Limenas. Orasul Panagia fost intemeiat in secolul 18 atunci cand locuitorii capitalei antice a insulei, aflata la tarmul marii, au decis dupa repetatele incursiuni ale piratilor, sa se mute intr-un loc cu acces mai greu de la tarm.

Au ales localitatea Anastasion, intemeiata in perioada bizantina. Orasul nou construit a pastrat modelul macedonean, cu stradute inguste si foarte sinuoase, cu case apropiate, ale caror balcoane aproape se ating. In acest fel, pastrand traditia arhitecturala, locuitorii puteau sa treaca repede dintr-o casa in alta sau se putea pierde pe reteaua de stradutele daca se intampla un nou raid al piratilor.

Populatia localitatii a crescut rapid in timp scurt datorita mutarii locuitorilor capitalei si a fost nevoie de o noua biserica.

Aceasta a fost construita folosind marmura de la ruinele templeror antice din Thassos si din cariera de langa localitate, cu ajutor banesc dat de Avgerinos Sotirios Avgoustis şi Konstantinos Hatzis si de calugarii manastirii Vatopedi, de la muntele Athos.

Biserica are arhitectura bizantina caracteristica Greciei Continentale si anume o bazilica cu un dom cu trei culoare si bolti semicilindrice la interior.

In biserica se poate vedea o icoana a Fecioarei Maria, datand de la 1814, icoane bizantine din secolele 14-15, vechi monede care au circulat pe insula (bakires) si mai ales vesmintele cruciatilor care au poposit pe insula in timpul lui Richard Inima de Leu. Hramul bisericii este sarbatorit pe 15 august.

Panagia este o localitate unde, in mod neasteptat pentru o insula cu un climat extreme de secetos, exista izvoare ce sunt ghidate prin mici canele ce impanzesc localitatea si platani cu scorburi sculptate care asigura o umbra racoroasa.

Una dintre fantanile aflate in centrul orasului este ghidata printr-un platan si se spune ca fetele care beau apa de aici se vor casatori cu un localnic, iar cuplurile care beau apa si se privesc in ochi, vor ramane impreuna pentru tot restul vietii.

In central localitatii se afla un mic parc, umbrit de castani si inconjurat de taverne, unde zgomotul izvoarelor si o cascada au fost realizate pentru doritorii de umbra si racoare.

In Panagia se poate vizita o fabrica de ulei, datand din anul 1915. Cateva fotografii ale utilzajelor si echipamentele bine conservate sunt expuse in curtea micuta.

Nu se percepe taxa, iar inauntru exista un mic magazin de unde puteti cumpara produse fabricate din masline: ulei, sapun si asa mai departe.

Pe una dinstre stradute se gaseste un magazin cu produse din argint si pietre semipretioase (unele din Grecia). Daca sunteti pasionati de cristale, puteti discuta indelung acest subiect cu detinatoare acestui magazin, o doamna eleganta care cunoaste si pietrele semipretioase din Romania.

Din Panagia se poate urca pe Muntele Ipsario, cel mai inalt de pe insula (1205 m). Traseul de aproximativ 5.5 km nu este greu de parcurs.

La un sfert de oră de mers se ajunge la pestera „Drakotrypa." Este o grotă cu stalactite şi stalagmite, a caror intrepatrundere duce la forme ce seamana uneori cu un dragon, de aici si denumirea pesterii.

Excavatiile de la inceputul anilor 1970 confirma faptul ca pestera a fost locuita inca din epoca bronzului si in perioada bizantina. Aici au fost gasite vase din perioada miceana, corintica, romana si bizantina.

Plaja apropiata de localitate se numeste Chrissi Amoudia (Golden Beach / Plaja aurie). Este una dintre plajele cele mai lungi, are aproximativ 1 km. Nisipul auriu este fin, iar intrarea in apa se face lin si placut pentru copii.

Doua mari evenimente au loc in Panagia. Primul si cel mai important este Hramul bisericii Panagia: 15 august.

Participantii sunt atat de numerosi incat soseaua ce face legatura cu celelalte localitati este inchisa, astfel ca masina trebuie parcata la distanta de cativa km si tot drumul pana in oras se face pe jos.

Punctul principal al evenimentului este Procesiunea Icoanei. Un numar foarte mare de credinciosi insotesc procesiunea. La revenirea in curtea bisericii sunt deja pregatite mese cu mancare (cartofi, orez si carne).

Cel de al doilea eveniment are loc cu 40 de zile iniantea Pastelui, deci inaintea intrarii in post.

Carnavalul ce marcheaza inceperea postului Pastelui este un adevarat spectacol si isi are originea in mitologia greaca si il onoreaza pe zeu Dionisos. Carnavalul are loc annual, inca din anul 1880 si este o parade de masti si costume decorative, si strazile sunt umplute de muzica si dans.  La balcoane sunt agitate covorase sau carpete colorate.

Curtea merilor in floare sau Haus Hubertus

Intr-o dupa amiaza insorita, venita in urma unor lungi perioade de ploaie, a aparut din senin (nu?) ideea unei vacante. 

Locul era stabilit dinainte si ca urmare a unei invitatii, asa ca am decis cu toti sa ne aventuram in afara orasului pentru cateva zile.

Ce a urmat? Hm…Prima imagine: curtea cu meri in floare.

 Respirata ti se opreste cateva clipe, apoi expiri…asaaa…mai privesti o data. Zambesti. Inspiri si simti miros de iarba si flori. Abea acum gasesti  masutele asezate la umbra merilor infloriti si te imaginezi deja savurand o farfurioara cu dulceata de afine, neaparat asortata cu paine proaspata si cu un pahar rece cu apa.

Apoi plimbandu-ti privirea identifici banca asezata sub un mar ale carui crengi ating pamantul. 

Aha, iti spui, as putea petrece o buna vreme citind acolo. Cate vreme? Atat cat mintea va putea sta linistita si te va lasa sa savurezi profunzimea naturii. 

Curtea lunga, asezata langa Barzava si la capatul lacului….te indeamna sa o strabati prin iarba inalta. “Inca nu am cosit, imi spune gazda, vine Gyuri si ma ajuta”.  Zambesc si dau din cap ca inteleg. “Ce bine ca am ajuns inaintea lui Gyuri, imi spun.  Minunatia plimbarii prin iarba inalta….he-heee…numai un orasean privat de astfel de bucurii o poate intelege.”

Seara se lasa peste curte cu frig, dar nimic nu te indeamna sa intri in casa. Mai bine te apropii de focul incropit in curte pentru tocanita la ceaun. Mai bine privesti stelele. Toate. Caci aici in aerul curat si limpede nimic nu te impiedica sa identifici Ursa Mare si Orionul si cine stie cate alte constelatii, pe care din oras le poti urmari doar in harti ale cerului.

Intreaga curte, intreaga casa iti arata respectul pentru natura, respectul pentru traditii.

Vesta din piele a strabunei este asezata la loc de cinste alaturi de schiurile bunicului si reprezinta alaturi de fotografiile de familie decorul “salii mari”, asa cum numesc gazdele restaurantul.

Este o placere sa privesti fiecare fotografie in parte, fotografii ale germanilor din Valiug imbracati in straiele vremii si mandri de a aparea in poza, in zi de sarbatoare, alaturi de familiile lor. Poti incerca sa deslusesti povestea lor in timp ce iti savurezi halba de bere inspumata si snitelul cat toata farfuria.

Piatra si lemnul de contructie a casei sunt numai surse locale. Caldura este obtinuta prin incalzirea apei cu ajutorul panourilor solare. Merii sunt “dati cu var” si niciodata stropiti.

Dar mai presus de toate, mai stii cum se ridica aburul dis de dimineata insorita?